Monolog în secolul XXI

-  Și tu ce ai mai făcut?

-  Am fost în vacanță în Italia unde am mâncat creveți cu sos rosé și apoi am ajuns în Spania unde am stat la un hotel cu patru etaje lângă mare. Era și o piscină, tapas genial și o cafenea cu espresso perfect. Eu de obicei prefer două shot-uri, îmi dă mai multă energie și parcă îmi pornește creierul mai repede, dar atunci am luat doar unul și m-am simțit bine, adică nu mi-a lipsit al doilea. Și mai aveau și niște cheesecake senzațional făcut cu brânză locală parcă de capră dar nu sunt sigură poate era de vacă și oricum am făcut plajă în fiecare zi și nisipul era exact cum îmi place mie fin dar nu prea fin. Și era și o muzică relaxantă la piscină gen lounge dar nu prea zgomotoasă. (și continuă încă vreo 5 minute cu detalii inutile)

-  Și ce ți-a plăcut cel mai mult în Italia?

- Păi... totul! Dar tu? Ai fost și tu recent nu?

- Da chiar luna trecută mi-a plăcut mult la...

- Da exact așa a fost și la mine în Spania! Apropo nu ți-am zis că am făcut snorkeling și era plin de pești care parcă mă urmăreau. Aveau culori tare interesante unul chiar era portocaliu cu albastru sau poate mai degrabă turcoaz nu știu exact și erau și foarte curioși sau poate doar mi s-a părut mie. Oricum era și un instructor acolo care ne explica ceva despre recife dar eu eram prea prinsă să urmăresc peștii ăștia... (Încă 10 minute)

(Și uite așa revenim iarăși la monologul preferat și orice speranță că era un interes real dispare rapid)

Articolul ăsta vine dintr-o frustrare personală. Și mă întreb dacă sunt singura care observă chestia asta sau dacă e ceva generalizat și toți ne prefacem că e ok. Nu zic că toată lumea e așa dar o grămadă de oameni pe care îi cunosc au exact zero curiozitate despre cei din jur. Le place mult să se audă vorbind despre ei, despre experiențele lor și despre ce au mai făcut. Răspund repede și detaliat când sunt întrebați. În detalii excruciante uneori!! Dar să întoarcă și ei întrebarea să întrebe simplu "Dar tu?" aproape niciodată. Parcă există un termen pentru asta: narcisism conversațional. 

Un prieten bun a numit fenomenul:

Astept să termini ce ai de zis ca să vorbim din nou despre mine.

Multă vreme am crezut că e o chestie românească dar am observat-o și la unii britanici. De unii americani nu mai zic. Și chiar dacă miraculos ajung să întrebe, imediat ce începi să le răspunzi, vezi clar cum li se stinge sclipirea din ochi pentru că nu-i interesează. Deloc, mânca-ți-aș. Răspund cu un "aha" sec și apoi revin rapid la povestea lor. De multe ori nici măcar nu așteaptă să termini propoziția. E ca și cum pentru ei ești doar un reportofon uman cu doi ochi bun doar să asculte și să aprobe. 

Poate chiar am față de terapeut. Pentru că până și șoferii de Uber mi-au povestit viața lor. Unul dintre ei mi-a zis cum l-a părăsit nevasta și că trebuie să plătească pensie alimentară (parcă vreo 100 lei pe săptămână?). Copilul avea doar un an jumate și îl lua la el duminica, o dată la două săptămâni. Mi-a zis localitatea, tot, tot, tot. Și multe alte detalii, toate astea în timp ce din boxe se auzea aproape la maxim o melodie de striptease. Nici nu mai știam dacă să-l consolez sau să-i sugerez să schimbe playlist-ul. 

Mă gândesc că poate de-asta a crescut Chat GPT atât de mult. Că ăla măcar are niște linii de cod care îl fac să pară interesat. Te ascultă, dă din cap virtual și măcar simulează bine o conversație echilibrată. E trist și ironic cum uneori un algoritm poate să simuleze empatia mai bine ca oamenii. Cred că singurătatea asta care crește în secolul XXI nu vine din lipsă de oameni, ci din lipsă de curiozitate. Și fix aceiași oameni sunt cei mai rapizi să dea sfaturi sau sugestii necerute despre viața altora. Și după se miră ca îi evită prietenii. Avem nevoie de cursuri de ascultare activă încă din școala generală, că Harap Alb și Lungilă, care trec podul, nu par să ajute!

Și uite așa te trezești că te întrebi din ce în ce mai des: oare mai există oameni capabili de o conversație?

Să închei cu notă pozitivă, am avut și conversații reciproce, uneori mă grăbeam să termin și mi se părea ciudat că persoana aia chiar nu mă întrerupe și e curioasă. Există pești de aur, trebuie doar selectați cu o plasă de atenție.